Apeluri de finantare
Apeluri active

Momentan nu sunt apeluri deschise

Rapoarte de selectie

PREZENTARE

Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Hârtibaciu a luat naştere în vara anului 2006 şi a fost înfiinţat ca asociaţie în mai 2007. Împreună vrem să contribuim la dezvoltarea Microregiunii Hârtibaciu, care să protejeze natura noastră deosebită dar sensibilă, să ţinem vii tradiţiile locale, să oferim locuitorilor o perspectivă mai bună.

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Hârtibaciu s-a format din nevoia de dezvoltare locală a spaţiului rural din Microregiunea LEADER Hârtibaciu. Asociaţia este un instrument de realizare şi de concretizare a principiilor comune din cele 16 localități din teritoriul GAL. Până în prezent, valoarea proiectelor implementate cu ajutorul surselor de finantare atrase de GAL Microregiunea Hartibaciu depășește suma de 5 milioane de euro şi reprezintă punctul de plecare pentru dezvoltarea regiunii. In etapa de finantare 2023-2027 valoarea nerambursabilă pe care Microregiunea Hârtibaciu o pune la dispozitia proiectelor de dezvoltare este de cca 3,2 milioane de euro.

Îmbunătăţirea capacităților şi competenţelor populaţiei, diversificarea activităţilor economice, precum și dezvoltarea turismului vor contribui la prezervarea și promovarea patrimoniului natural și cultural în Microregiunea Hârtibaciu.